Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane are ca scop coordonarea, evaluarea şi monitorizarea la nivel naţional a aplicării politicilor în domeniul traficului de persoane de către instituţiile publice, precum şi a celor din domeniul protecţiei şi asistenţei acordate victimelor acestuia. Totodată, Agenţia este liantul între victima traficului de persoane şi organele de aplicare a legii, precum şi între acestea şi O.N.G.-urile din ţară care oferă servicii în acest domeniu. Agenţia cooperează cu organizaţiile neguvernamentale române şi străine, precum şi cu organizaţiile interguvernamentale şi în vederea conştientizării opiniei publice asupra fenomenului traficului de persoane şi asupra consecinţelor acestuia.

Activități

  • IMG_2085 1

    Vizită de lucru

    Proiectul „Îmbunătăţirea cooperării poliţieneşti dintre Elveţia şi România în domeniul traficului de persoane”

    ANITP a primit vizita de

    Mai departe

  • 2

    COMUNICAT 24.10.2017

    Conferinţa Naţională
    18 Octombrie – Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane

    Agenţia Naţională Împotriva Traficului de

    Mai departe

  • 18 oct

    COMUNICAT 16.10.2017

    18 Octombrie – Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane

    În perioada 16 – 22 octombrie 2017,

    Mai departe

Campanii
Activităţi planificate la nivel naţional de Centrele Regionale ale A.N.I.T.P. 16-22.10.2017
 Centrul Regional Alba Iulia
Activităţi de prevenire desfăşurate în Deva, Alba

Mai departe

Campania de prevenire a traficului de minori
„În lumea copilăriei nu este loc pentru traficul de persoane”

Agenţia

Mai departe

Campania online
de prevenire a traficului de persoane în vederea exploatării sexuale
Alegi să preţuieşti sau să

Mai departe

Noutăți
IMG_2085 1

Vizită de lucru

Proiectul „Îmbunătăţirea cooperării poliţieneşti dintre Elveţia şi România în domeniul traficului de persoane”

ANITP a primit vizita de

Mai departe

2

COMUNICAT 24.10.2017

Conferinţa Naţională
18 Octombrie – Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane

Agenţia Naţională Împotriva Traficului de

Mai departe

Studii